Bine aţi venit pe site-ul O.S.P.A. ARGES!

Coordonarea tehnică a Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice – Arges este asigurată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), iar cea științifică, de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului în Agricultură – București (I.C.P.A. București).

Pedologie – este termenul generic pentru a desemna știința geografică studierii, controlării și îmbunătățirii solurilor (straturile de suprafață ale Terrei) în mediul lor natural. Pedologia se ocupă cu pedogeneza, morfologia și clasificarea solurilor, cu studiul proprietăților biologice, fizice, chimice și mineralogice ale solurilor, precum și cu legile care stau la baza formării, evoluției, distribuirii geografice, clasificării și fertilității acestora. Materialul mineral și organic care alcătuiește solul este dispus într-o anumită ordine care reflectă stadiul de evoluție a procesului de solificare. Straturile caracteristice ale solului, în care anumiți constituenți (săruri, argile, humus etc.) sunt acumulați sau îndepărtați, se numesc orizonturi, iar succesiunea acestora reprezintă profilul solului care, la rândul său, caracterizează diferitele tipuri de sol.

Agrochimie – este o știință interdisciplinară care se ocupă cu controlul și diagnoza stării de fertilizare a solului și a stării de nutriție, prin analiza chimică a solului și a plantei. Ea are ca mijloace de intervenție pentru menținerea sau sporirea fertilității, îngrășămintele și amendamentele, a căror folosire trebuie să ducă la sporirea cantitativă și calitativă a producției vegetale, la dirijarea proceselor fiziologice și biochimice de formare a productivității și rezistenței plantelor fără degradarea mediului înconjurător. Agrochimia tratează problemele nutriției plantelor într-un sistem integrat cu mediul ambiant incluzând sistemul sol, sistemul plantă, îngrășăminte și microorganisme.

Galerie

Contact

OSPA ARGES

Aleea Mihail Lungeanu

Pitesti, Arges

Cod postal:110386

Tel:+40248 276 200

Email:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. 

 

Harta

Program

L-V: 07:30-15:30

SAMBATA -INCHIS

DUMINICA - INCHIS

Mesaj